Rasfoieste
online

Publicată in Colecţia Dialog Teologic

Conţinut:

1. Paternitatea lui Dumnezeu într-o lume emancipată
pr. Gheorghe Popa
Părintele doreşte să arate în această conferinţă legătura care există între emancipare şi paternitate, în pofida tuturor obiecţiilor contemporane. Sunt prezentate pe parcurs tradiţiile patriarhale întâlnite în cultura ebraică, greco-latină, în creştinism şi în modernism. În creştinism, paternitatea a devenit nucleul relaţiei dintre Dumnezeu şi oameni. S-a ajuns la o falsă emancipare în timpurile moderne din trei cauze: prima este de natură politică – comunismul totalitar; a doua este de ordin social-economic – chipul modern al sclavagismului; a treia este din viaţa de familie – relaţiile falsificate dintre părinţi şi copii. Concluzia este o invitaţie adresată tuturor la lupta pentru o adevărată emancipare.

2. Un tată care ascultă
mons. Vladimir Petercă
Pentru o mai bună înţelegere a modificărilor survenite în relaţia Dumnezeu - om după venirea lui Isus Cristos, studiul se opreşte asupra pericopei evanghelice după sfântul Matei - Mt 6,6-15. Este făcută diferenţa dintre practica religioasă a evreului şi noul mod de rugăciune al creştinului. Prin Rugăciunea Domnească ne este prezentată o nouă imagine a lui Dumnezeu, un Dumnezeu-Providenţă. Aici sunt subliniate trei lucruri: imaginea lui Dumnezeu din Rugăciunea Domnească are trăsături specifice mamei; se cere în primul rând sfinţirea numelui lui Dumnezeu; legătura care există între Rugăciunea Domnească şi rugăciunea iudaică Qaddish. Rugăciunea Domnească este pentru Isus esenţa religiei predicate de el.

3. Revelarea Tatălui ca Proniator după Sfânta Scriptură
pr. Petre Semen
Autorul doreşte să ne convingă de necesitatea credinţei într-un Dumnezeu-Providenţă argumentînd cu texte vetero-testamentare şi arătîndu-ne că posibilitatea de a-l cunoaşte pe Dumnezeu-Iubire este actualizată prin studierea plină de fervoare a textelor sacre. Referindu-se la scopul prioritar al Providenţei, părintele îl citează pe teologul Thomas Spidlik, care, sintetizînd doctrina despre Providenţă a sfântului Ioan Crisostomul, afirma că primul scop al Provindenţei este mântuirea şi îndumnezeirea naturii. Concluzia este un îndemn adresat Bisericii de a predica neîncetat iubirea divină, adresată tuturor popoarelor, o iubire părintească veşnică, în pofida tuturor rătăcirilor şi a căderilor omului.

4. Tatăl şi fiii săi, în evanghelia după sfântul Luca
pr. Alois Bulai
Printr-o analaiză sistematică a capitolului 15 din Evanghelia după sfântul Luca, părintele reliefează milostivirea divină. Deşi cele trei parabole prezente în capitolul 15 au ca temă milostivirea lui Dumnezeu, totuşi atenţia ne este îndreptată mai ales spre bunătatea divină aşa cum reiese ea din parabola Fiului Risipitor. În continuare, părintele face o exegeză a fragmentului biblic subliniind trăsăturile esenţiale ale parabolei şi evidenţiind sensurile greu descifrabile ale cuvintelor, precum şi gesturile prezente în fragment. Concluzia apare ca un îndemn de a rămâne statornici pe drumul greu, de descoperire a imaginii lui Dumnezeu, imagine deseori distorsionată de păcatul omului.

5. Persoana Tatălui în lumina învăţăturii sfântului Toma de Aquino
pr. Eduard Ferenţ
Părintele se opreşte în conferinţa sa asupra celor trei nume pe care Biserica le dă Tatălui: Principiu fără principiu, Tată şi Nenăscut, ce sunt prezentate în lumina doctrinei sfântului Toam de Aquino. Referitor la numele de Principiu fără principiu dat Tatălui sunt analizate modul în care este prima persoană principiul Sfintei Treimi şi cum ea însăşi este fără principiu. În analiza numelui de Tată dat de Biserică, părintele prezintă cele trei sensuri diferite de la sfântul Toma: primul este atribuit analogiei lui Dumnezeu şi omului; al doilea, cînd se vorbeşte despre Dumnezeu faţă de creaturi; al treilea sens este cel prezent în formula Botezului. Trecînd la prezentarea numelui de Nenăscut, părintele arastă semantica acestui nume: ceea ce provine de la nimeni şi în nici un mod.

6. Dumnezeu este dragoste şi dreaptate. Împărăţia lui Dumnezeu şi perspective etice
pr. Lucian Farcaş
Pentru a face mai vizibil adevărul Dumnezeu este dragoste şi dreptate, părintele pleacă în articolul său de la imaginea lui Dumnezeu Tatăl aşa cum reiese ea din discursul lui Isus despre Împărăţia Cerurilor. Eliminând falsele imagini preconcepute, părintele ni-l preznită pe Dumnezeu ca fiind libertate şi dreptate care înalţă, care mântuiaşte, un Dumnezeu Tată care vrea fericirea omului. Apoi analizează semnificaţia împărăţiei lui Dumnezeu pentru un model de etică creştină şi evidenţiază importanţa comunicării în cadrul unor relaţii şi raporturi interumane. Insistă şi asupra iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Nu eşti departe de împărăţia lui Dumnezeu. (Mc 12,34)

7. Dumnezeu fără Dumnezeu
pr. Wilhelm Dancă
Plecînd de la semnalarea crizei spirituale pe care o trăieşte omenirea la sfârşitul mileniului II, părintele aduce argumente împotriva afirmaţiilor nihilismului existenţial contemporan şi împotriva susţinerii faptului că Dumnezeu este un termen sau un concept lipsit de conţinut. Se opreşte, prima oară, asupra originii conceptului de teologie în gândirea greacă şi analizează termeni care desemnează notşiunea de zeu în istoria religiilor. Apoi face o referire la Dumnezeu în istoria religiilor, vorbind într-un excursus despre conştiinţa morţii. În final face o analiză a termenului Dumnezeu în limbajul şi cultura de astăzi. Conferinţa se încheie cu îndreptarea gândului spre Dumnezeu, un Dumnezeu prin natura sa transcedent, iar adevărul despre acest Dumnezeu este de natură relaţională.

8. Chipul maiestuos al Tatălui în liturgie
pr. Claudiu Dumea
Se punctează de la început regula generală a tradiţiei liturgice: rugăciunea trebuie să fie îndreptată către Tatăl prin Isus Cristos. Părintele spune că omul i se adresează lui Dumnezeu Tatăl folosind un limbaj determinat de felul în care şi-l imaginează pe Dumnezeu. În continuare reliefează imaginea pe care Isus Cristos ne-o revelează despre Dumnezeu, ace apare în două dimensiuni: Dumnezeu-Tatăl şi Dumnezeu-Stăpân (cf. Mt 11,25). Deşi există această împletire armonioasă între atotputerinicia şi paternitatea lui Dumnezeu, totuşi liturgia creştină trebuie să evite întotdeauna coborârea lui Dumnezeu la nivel uman.

9. Caracterul teocentric al cultului divin ortodox
pr. Viorel Sava
Studiul intitulat Caracterul teocentric al cultului divin ortodox prezintă în prima parte trăsăturile fundamentale ale vieţii liturgice ortodoxe. Cea de-a doua parte a studiului pune în evidenţă trei idei fundamentale ce vin să argumenteze teocentrismul cultului divin ortodox: o primă idee este că teocentrismul este ilustrat prin imnuri şi rugăciuni, a doua este iconografia ortodoxă care confirmă şi susţine caracterul teocentric al cultuluidivin, iar a treia idee este faptul că în liturgia divină sfinţii ne îndeamnă spre Dumnezeu. În relaţiile dintre Biserici, teocentrismul cultului divin reprezintă elementul unificator.

10. Imaginea lui Dumnezeu în imnul Te Deum atribuit sfântului Niceta de Remesiona
pr. Adrian Dancă
Perioada patristică se perzintă ca un timp bogat în experienţe eccleziale în diverse sfere, mai ales în cele din liturgică, bogate în elemente teologice. Studiul părintelui este o examinare a imaginii lui Dumnezeu Tatăl aşa cum apare în tratatele teologice, în special în imnul Te Deum. Analiza textului şi a structurii sale dezvăluie amprenta sa trinitară. Eternitatea paternităţii lui Dumnezeu Tatăl, în imn, merege în acelaşi ritm cu sfinţenia sa. Partea finală a imnului scoate în relief milostivirea Tatălui, evidenţiind faptul că milostivirea divină izvorăşte din sfinţenia sa. Concluzia studiului este o invitaţie la rugăciune – singurul mod prin care Dumnezeu ne descoperă trăsăturile sale.

11. L’ appelation Saint - Père appliquée au Souverain Pontife
J. C. Perisset
Sublinierea unicităţii paternităţii divine (cf. Mt 23,9), alături de prezentarea originii expresiei de sfânt părinte adresată Pontifului Roman, amândouă încadrate în istoria Bisericii, sunt două dintre aspectele forte ale textului conferinţei. Denumirea de sfânt părinte arată raporul filial şi afectuos dintre Episcopul Romei şi cel care i se adresează, misiunea sa de tată spiritual, precum şi responsabilitatea celui denumit astfel de a trăi conform voinţei lui Dumnezeu (cf. Lev 19,2). Sunt prezentate aici şi consecinţele ecleziale ale folosirii expresiei sfânt părinte. Adevărata cunoaştere a Tatălui se face prin Isus Cristos (cf. Mt 11,27).

12. Cum să spui Dumnezeu astăzi
pr. Gheorghe Popa
Întrebarea la care se caută răspuns în acest studiiu este: Dumnezeu, despre care vorbim şi gândim, are o existenţă reală sau este expresia pe care o folosesc mai mulţi oameni pentru a numi ceea ce gândesc, fără ca această expresie să aibă vreun corespondent real în plan ontologic? Cuvântul lui Dumnezeu este analizat din perspectiva a două componente: cea noetică a conţinutului şi cea dinamică a Revelaţiei. Omul păstrează comuniunea cu Sfânta Treime numai în măsura în care crede, se roagă şi îl adoră pe unicul Dumnezeu care are o existenţă reală şi care ne comunică, ne împărtăşeşte iubirea sa veşnică. Concluzia este un îndemn de a ne ruga şi de a-l adora pe Tatăl prin Fiul în Duhul Sfânt.

13. Vasile Voiculescu şi buna îndoială
prof. Mariana Purţuc
Atenţia este îndreptată către ceea ce însufleţeşte şi susţine ethos-ul poeziei lui Voiculescu, şi anume buna îndoială. Este menţionată şi presimţirea liniştită – o altă caracteristică în cadrul căreia un rol important îl deţine interogaţia. Sunt prezentate şi alte caracteristici şi tematici ale poeziei voiculesciene, dar în special este accentuată caracteristica religioasă a acestei poezii. Concluzia evidenţiază trei direcţii spre care este îndreptată poezia lui Voiculescu: căutarea de sine şi căutarea de Dumnezeu, rugăciunea omului către Dumnezeu şi o aventură a găsirii esenţelor.

14. Dumnezeu Tatăl – preotul tată
P. S. Petru Gherghel
Biserica, şi în mod special sfântul părinte papa Ioan Paul al-II-lea, ne invită să-l descoperim pe Dumnezeu Tatăl şiiubirea sa veşnică, să trăim marea realitate de a fi aleşi ca fii ai săi şi să ne bucurăm când ne binecuvântează, ne îmbrăţişează şi ne iartă. Atât exegeţii, cât şi Părinţii Bisericii ne ajută să trăim misterul unui singur Dumnezeu în trei persoane şi să-l cunoaştem pe Tatăl, originea şi creatorul întregii vieţi. În final, preasfinţitul se opreşte asupra spiritualităţii preotului,a supra apostolului Paul – model de părinte spiritual, subliniind legătura spirituală care face ca tatăl să fie tată respectat de fii în măsura în care cultivă în ei bunăvoinţa harului divin. Tatăl spiritual îl reprezintă pe Tatăl veşnic atunci când face vie iubirea Sa divină.

15. Paternità e maternita – itinerari spirituali
pr. Francesco Pilloni
Studiul pleacă de la asemănarea care există între noi şi Dumnezeu, subliniind versetele din cartea Genezei (Gen 1,26-27). Din clipa creaţiei, Dumnezeu a pus în noi părţi din fiinţa şi misterul său, astfel încât vorbim despre analogia entis şi analogia mysterii. Însă şi paternitatea, şi maternitatea sunt un chip al misterului lui Dumnezeu în noi. Ele sunt darul bunătăţii lui Dumnezeu Tatăl, al iubirii sale originare şi gratuite, care necesită însă şi o colaborare din partea noastră. Studiul prezintă trei forme ale paternităţii şi ale maternităţii: prima formă se referă la a genera, a da naştere – naştem fii, devenind mamă şi tată; a două formă exprimă Providenţa divină: a îngriji, a purta de grijă; iar a treia formă este moartea – prin care relaţiile existente între creator şi creatură par să moară.