Sunday, February 05, 2012
Despre noi

Există oameni pe care i-ai întâlnit cândva şi de care iţi aminteşti cu drag şi acum, după mulţi ani. Ai vrea să le vorbeşti şi să-ţi vorbească. Există oameni despre care doar ai auzit şi care ai vrea să-ţi vorbească şi să le vorbeşti.
La fel se întâmplă şi cu cărţile. Ele reflectă sufletul omului şi revărsarea lui de sinceritate. Ele transmit o comoară atât de bogată încât îmbrăţişează oameni de bunăvoinţă, anulând timpul şi spaţiul ce-l separă pe autor de cititor. Cu cât vorbesc despre un adevăr mai înalt, cu atât sunt mai de dorit. Când vorbesc despre Dumnezeu, adevărul lor cuprinde în sine lumea întreagă, privită sub visione Dei.

Editura Sapientia vă oferă posibilitatea de a pătrunde în această lumea care şopteşte cuvintele psalmistului:

Mulţi spun: „Cine ne va arăta ce este bine?”
Fă să răsară peste noi, Doamne, lumina feţei tale!


I. STATUTUL

1. Editura „Sapientia” este editura Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif”. Ea funcţionează şi îşi are sediul în cadrul aceluiaşi Institut, str. Th. Văscăuţeanu, 6, 700462 Iaşi.
2. Editura „Sapientia” a fost înfiinţată, de jure, la iniţiativa Consiliului profesoral al Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif”, întrunit în şedinţă ordinară în data de 02 octombrie 2000. De facto, însă, ea continuă activitatea instituţiei existente în cadrul Institutului încă de prin anii ’70 şi având sigla „ITRC”.
3. Activitatea Editurii „Sapientia” este coordonată de un director numit de Consiliul profesoral al Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi, cu care se află într-o strânsă colaborare.
4. Editura „Sapientia” este sprijinită din punct de vedere financiar şi asistată din punct de vedere contabil de Administraţia Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” Iaşi.

II. OBIECTIVE

1. Editura „Sapientia” are ca obiectiv primar promovarea literaturii teologice şi filozofice, într-un dialog permanent cu societatea contemporană.

2. Din obiectivul primar derivă alte obiective secundare, nu mai puţin importante, pe care Editura „Sapientia” şi-a propus să le realizeze:
a) sprijinirea activităţii profesorilor şi studenţilor de la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi, precum şi de la alte Institute teologice din ţară, prin publicarea de cursuri şi alte materiale necesare aprofundării şi dezvoltării studiilor teologice;
b) sprijinirea activităţii pastorale a preoţilor şi a colaboratorilor lor laici din Biserica noastră locală, prin publicarea de cărţi şi materiale biblice, liturgice, istorice, catehetice, omiletice etc.;
c) sprijinirea trăirii creştine a credincioşilor laici, prin publicarea de cărţi de spiritualitate şi de cultură religioasă, care să-i ajute să-şi îndeplineacă misiunea lor în Biserică şi în lume;
d) promovarea dialogului cu societatea contemporană, prin publicarea de cărţi şi materiale religioase, valoroase prin conţinutul lor, dar şi competitive prin calitate grafică şi preţ accesibil cumpărătorilor.

3. Obiectivul primar, precum şi cele secundare pe care şi le-a propus Editura „Sapientia” se înscriu într-o viziune de fond care urmăreşte:
a) exercitarea slujirii magisteriale (munus docendi) pe care Isus Cristos a încredinţat-o Bisericii sale şi prin care doreşte să-i conducă pe credincioşi şi pe oamenii de bunăvoinţă la cunoaşterea şi trăirea în adevăr;
b) întărirea personalităţii Bisericii noastre locale, în dialog cu celelalte Biserici creştine din ţară, precum şi cu societatea civilă;
c) promovarea valorilor culturale şi teologice din Biserica noastră locală şi împărtăşirea  cu valorile teologice şi culturale din Biserica universală;
d) creşterea nivelului teologic şi religios al clerului şi credincioşilor laici din Biserica noastră locală;
e) formarea şi promovarea noilor generaţii de preoţi şi credincioşi laici, fundamentul de mâine al Bisericii noastre locale.

III. COLECTIVUL DE REFERENŢI

1. Prof.univ.dr. Danca Wilhelm, Institutul Teologic Romano-Catolic din Iasi
2. Prof.univ.dr. Dumea Emil, Universitatea “Al.I. Cuza” din Iasi
3. Conf.univ. Dumea Claudiu, Institutul Teologic Romano-Catolic din Iasi
4. Conf.univ. Bulai Alois, Institutul Teologic Romano-Catolic din Iasi
5. Prof.univ.dr. Ferent Eduard, Institutul Teologic Romano-Catolic din Iasi
6. Conf.univ.dr. Enasoae Iosif, Universitatea “Al.I. Cuza” din Iasi
7. Lect.univ.dr. Farcas Lucian, Institutul Teologic Romano-Catolic din Iasi
8. Lect.univ.dr. Lupu Stefan, Institutul Teologic Romano-Catolic din Iasi
9. Lect.univ.dr. Pătraşcu Mihai, Institutul Teologic Romano-Catolic din Iasi

IV. DISTINCŢII OBŢINUTE

1. Premiul Sfanta Cuvioasa Parasceva, Ocrotitoarea Moldovei, pentru carte de religie pentru volumul Lectii tomiste despre Dumnezeu, Anton Durcovici 2008, Salonul International de Carte Romaneasca, editia a XVII-a, Iasi, 5-8 octombrie 2008.

2. Premiul Sfanta Cuvioasa Parasceva, Ocrotitoarea Moldovei, pentru carte de religie pentru volumul Catolicii din Moldova în izvoarele Sfantului Scaun, Anton Cosa 2008, Salonul International de Carte Romaneasca, editia a XVII-a, Iasi, 5-8 octombrie 2008. 

3. Diploma de excelenta pentru publicatia Fascinatia binelui - creştinism si postmoderniate, Wilhelm Danca 2009, Salonul Cartii Romanesti - Euro Invent, Expozitia Internationala a Creativitatii si a Inovarii, Iasi, 9 mai 2009.

4. Diploma de excelenta pentru publicatia Frumusetea vietii crestine, Eduard Ferent 2009, Salonul Cartii Romanesti - Euro Invent, Expozitia Internationala a Creativitatii si a Inovarii, Iasi, 9 mai 2009.

5. Diploma de excelenta pentru publicatia Mic Dictionar teologic, Ioan Tamas 2009, Salonul Cartii Romanesti - Euro Invent, Expozitia Internationala a Creativitatii si a Inovarii, Iasi, 9 mai 2009. 

6. Premiul "Anton Durcovici" pentru publicaţia: Pentru iubirea lui Cristos. Dialoguri despre Biserică, Preoţie şi credinţă, de pr. prof. dr. Wilhelm Dancă, din partea Salonului Internaţional de Carte Românească 2011.

7. Premiul "Anton Durcovici" pentru publicaţia: Dieceza de Iaşi în timpul păstoririi episcopului Dominic Jacquet OFMConv. (1895-1903)de pr. prof. dr. Fabian Doboş, din partea Salonului Internaţional de Carte Românească 2011.

7. Premiul "Anton Durcovici" pentru publicaţia: Ca toţi să fie una. Studii şi articole în onoarea PS Petru Gherghel cu ocazia aniversării a 20 de ani de episcopat şi 70 de ani de viaţă, de PS Aurel Percă, episcop auxilair de Iaşi, coordonator,din partea Salonului Internaţional de Carte Românească 2011.

Vă recomandăm
Mediul Noului Testament
Eduard Lohse

Apariţia în limba română a acestei cărţi se datorează muncii de traducere depusă de Marius şi Petronela Bitiuşcă. Tradusă din limba engleză, cartea are un aspect descriptiv, întrucât analizează influenţele, mai îndepărtate sau mai apropiate, şi cadrul în care a fost scris Noul Testament.

Mediul Noului Testament
Evanghelie şi tradiţie rabinică
Michel Remaud

Cartea Evanghelie şi tradiţie rabinică este scrisă de pr. Michel Remaud, specialist în iudaism şi creştinism, director al Institutului Francez „Albert-Decourtray” de studii iudaice din Ierusalim, profesor la Institutul catolic de studii iudaice (Institutul Ratisbona) din Ierusalim. Cartea este tradusă în limba română de pr. Cornel Dîrle.

Evanghelie şi tradiţie rabinică
Apocalipsul. O adunare liturgică interpretează istoria
Ugo Vanni

Lucrarea nu-şi propune să prezinte o rezolvare definitivă a problemelor de introducere în înţelegerea Apocalipsului, ci vrea să fie doar un ghid pentru aprecierea corectă a mesajului biblic. Volumul este redactat sub forma unui curs introductiv de analiză critică plecând de la textul biblic.

Apocalipsul. O adunare liturgică interpretează istoria
Parabolele lui Luca. Din amonte în aval
Michel Gourgues

În studiul de faţă, Michel Gourgues ne invită să redescoperim actualitatea acestui „repertoriu de aur”, care sunt parabolele. Volumul se adresează nu numai celor pasionaţi de studiul Bibliei, ci şi tuturor acelor persoane care doresc să ia un prim contact cu universul biblic sau să înţeleagă mai bine mesajul Evangheliilor.

Parabolele lui Luca. Din amonte în aval
La început. Geneză 1-11
Jean Daniélou

Această lucrare îşi propune „să fie o lumină pentru oricine o citeşte, în a înţelege cât de minunat e Dumnezeu în lucrările sale şi în iubirea sa perpetuă faţă de orice om”, adresându-se, aşadar, tuturor celor care doresc să-l cunoască pe Dumnezeu, care este iubire (cf. 1In 4,17).

La început. Geneză 1-11
Psalmii
Alois Bulai, Anton Budau, Iosif Răchiteanu

Apariţia unei noi traduceri a „Psalmilor” răspunde unei cerinţe tot mai mari din partea credincioşilor de a avea la îndemână cărţile Sfintei Scripturi, cuvântul Dumnezeului celui viu şi adevărat, prin care ni se descoperă iubirea şi planul divin de mântuire.

Psalmii


Reviste
Drumuri Deschise, nr. 141, Decembrie 2011
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 141 
Iaşi 2011, 21x29, 24 p.
Drumuri Deschise, nr. 141, Decembrie 2011
Drumuri Deschise, nr. 140, Octombrie - Noiembrie 2011
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 140 
Iaşi 2011, 21x29, 26 p.
Drumuri Deschise, nr. 140, Octombrie - Noiembrie 2011
Drumuri Deschise, nr. 132, Octombrie - Martie 2010
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 132
Iaşi 2010, 21x29, 24 p.
Drumuri Deschise, nr. 132, Octombrie - Martie 2010
Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (II)

XIII/25 (2010), 144 p., 17x24, 9 RON.
Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (II)
Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (I)

XII/24 (2009), 152 p., 17x24, 9 RON

Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (I)


Media Trust Sapientia


Copyright 2009 Media Trust Sapientia   |   Termeni de Utilizare   |  Politica de confidentialitate
  Powered by Distinctiva