La 4 august 2009 s-au împlinit 130 de ani din ziua în care Papa Leon al XIII-lea (1878-1903) a emis enciclica despre filozofia scolastică „Aeterni Patris”. Cu această ocazie, sâmbătă, la 17 octombrie 2009, în Aula Magna din cadrul Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi a avut loc o conferinţă dedicată acestui eveniment, organizată la iniţiativa ITRC şi a Facultăţii de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza”.
Au luat cuvântul pr. prof. univ. dr. Wilhelm Dancă, rectorul ITRC şi profesor de filozofie la acelaşi institut, pr. Bogdan Herciu, profesor de filozofie în cadrul ITRC, pr. Iulian Ianuş, profesor de filozofie în cadrul Facultăţii de Teologie Romano-Catolice, şi pr. lect. univ. dr. Ştefan Lupu, vicerector şi profesor de teologie dogmatică în cadrul ITRC.
În discursul de deschidere, pr. Wilhelm Dancă a subliniat importanţa acestei enciclice la momentul emiterii ei pentru renaşterea studiilor filozofice în cadrul instituţiilor de învăţământ catolic, amintind şi despre scrisoarea apostolică „Cum hoc sit” prin care sfântul Toma de Aquino era proclamat patron al tuturor şcolilor catolice.
În continuare, pr. Bogdan Herciu a vorbit despre contextul publicării enciclicei „Aeterni Patris”, menţionând că Papa Leon al XIII-lea a fost asemenea unei „călăuze în noapte”. A amintit de contextul raţionalist şi pozitivist al perioadei în care a fost emisă enciclica, evidenţiind, totodată, noutatea prezentată de Leon al XIII-lea prin „Aeterni Patris” şi anume renunţarea la un limbaj de condamnare şi căutarea unui dialog cu alte curente filozofice ale vremii. A trecut apoi la o scurtă prezentare a enciclicei, evidenţiind teza centrală a acestui document papal: lumina credinţei perfecţionează raţiunea, iar credinţa cere concursul raţiunii, „prietenia” dintre raţiune şi credinţă reprezentând mesajul enciclicei. De asemenea, a reliefat importanţa sfântul Toma şi motivele aduse de Leon al XIII-lea atunci când îl propune pe Doctorul angelic drept călăuză în studiul filozofiei.
Pr. Iulian Ianuş a vorbit despre „Tomism şi neotomism în raport cu enciclica «Aeterni Patris»”. După o scurtă prezentare a termenilor de tomism şi neotomism/neoscolastică, vorbitorul a prezentat situaţia studiului filozofiei tomiste până la emiterea enciclicei „Aeterni Patris”, menţionând o oarecare uitare a acesteia, dar şi după 1879, atunci când, prin enciclica lui Leon al XIII-lea filozofia tomistă a primit un nou impuls. A trecut apoi în revistă o serie de urmări ale enciclicei, atât în Occident, cât şi cu unele referiri la spaţiul românesc.
Implicaţiile filozofice ale enciclicei „Aeterni Patris” au fost evidenţiate de pr. Wilhelm Dancă, care a pornit de la un citat din enciclică, în care se spune că: „Dumnezeu nu în zadar a aprins în mintea umană lumina raţiunii”. A menţionat apoi faptul că în enciclica „Aeterni Patris” raţiunea şi credinţa nu sunt două mijloace diferite de cunoaştere a adevărului, ci formează un tot întreg. A reliefat apoi valoarea gândirii sfântului Toma aşa cum este ea prezentată şi în alte documente papale: enciclicele „Studiorum Ducem” a Papei Pius al XI-lea şi „Fides et ratio” a Papei Ioan Paul al II-lea, şi scrisoarea apostolică „Lumen Ecclesiae” a Papei Paul al VI-lea.
Implicaţiile teologice ale aceleaşi enciclici au fost menţionate de către pr. Ştefan Lupu, care a reliefat mai întâi contextul social, cultural şi politic în care a apărut enciclica „Aeterni Patris”, şi anume, cel al unei societăţi marcate de profunde transformări determinate de iluminism, de consolidarea unei noi clase sociale, burghezia, şi a ideologiei acesteia, liberalismul. Era sfârşitul unei epoci. În ochii multora cauza revărsării răului în societate provenea de la cei trei „R”: Renaşterea, Reforma, Revoluţia. Acestor trei „R” Biserica Catolică a căutat să opună un al patrulea „R”: Restauraţia. În continuare, pr. Ştefan Lupu a subliniat rolul sfântului Toma şi al gândirii tomiste în tentativa de a salva caracterul propriu al revelaţiei creştine în dialogul cu filozofia liberală şi cu ştiinţele pozitive aflate într-o continuă dezvoltare. Modernismul a fost unul dintre obstacolele pe care a trebuit să le depăşească teologia catolică, pentru a trece, ca într-un fel de revoluţie copernicană, de la monolog la dialog, de la unitatea monolitică la unitatea în diversitate, după spiritul sfântului Toma. În încheiere, vorbitorul a prezentat modul în care a fost receptată gândirea sfântului Toma în teologia catolică în perioada ante şi postconciliară.
După cele patru luări de cuvânt, au urmat discuţiile, în care d-nul Iosif Tamaş a făcut comparaţie între Leon al XIII-lea şi Moise, între „Aeterni Patris” şi tablele Legii, între exaltarea raţiunii şi viţelul de aur din Cartea Exodului. S-a încercat apoi să se răspundă la o serie de întrebări, cum ar fi, de exemplu, de ce tot mai puţin se apelează la sfântul Toma? Este posibilă îmbogăţirea raţiunii umane prin credinţă? În ce constă mesajul actual al enciclicei?
La sfârşit, toţi cei prezenţi s-au rugat folosind frumoasa rugăciune a sfântului Toma, pe care Papa Pius al XI-lea a inserat-o la sfârşitul enciclicei sale „Studiorum Ducem”.
Ne exprimăm speranţa că această conferinţă a reuşit să-i facă pe cei prezenţi să conştientizeze importanţa studiilor filozofice, mai cu seamă a filozofiei tomiste, şi a importanţei menţinerii unui dialog între credinţă şi raţiune, ambele necesare în egală măsură în găsirea adevărului, mai ales într-o lume ca cea de astăzi dominată de relativism, consumism, secularism etc.